16.10.10

Încă mai e speranță...

Oameni disperați fac nopți albe pe coridoarele ministerului... Caschete aruncate în curtea Cotrocenilor... Școli ”ocupate” de elevi și părinți ca să nu lase schimbarea politică pe ușa din față. Jandarmi în școli și în inspectoratul școlar. Copil omorât pe stradă. Medici și asistente care se războiesc cu ”bodigarzii”. Bătrâni așteptând de la 4 dimineața să primească două pâini sau două sarmale. Oameni stând la coadă 3 zile ca să atingă moaștele vreunui sfânt...
Asta e România?

Circuli cu mașina în oraș și oamenii îți dau prioritate și zâmbesc. La trecerea de pietoni, frânezi în ultima clipă și oamenii chiar dacă se sperie, îți zâmbesc.
Zece copii, de 10 - 14 ani, oferă într-o intersecție îmbrățișări gratuite - free hugs.
S-a pierdut câinele și trei persoane au citit anunțurile și au sunat să ofere informații.
Fac o rezervare de hotel pe internet și când o schimb,on line, mă sună la telefon să îmi atragă atenția că în acea zi tarifele sunt duble și poate vreau o altă zi.
Asta e România mea!
SIGUR EXISTĂ SPERANȚĂ!

6.9.10

Statul de drept v.s. statul drept

România nu mai este țara statului de drept. Aici justiția își bate joc de ea însăși si de cetățenii săi. Țara unde un infractor cu 22 de dosare penale este pus în libertate pentru că „nu prezintă percol social”, doar pentru ca câteva luni mai târziu să ucidă. Nu cu sânge rece, ci doar cu indiferență… „nu s-a întamplat nimic deosebit”.
Dar nu-i nimic, pentru că, în contrapartidă, o asistentă medicală este arestată preventiv, doar pentru că presupusa faptă a fost intens mediatizată. Și pentru că ea a fost deja condamnată de opinia publică. Crede cineva că acea asistentă prezintă pericol social? Pentru că acesta e rolul arestului preventiv, să prevină comiterea unor noi fapte cu potențial de pericol social. Crede cineva cu mintea întreagă că acea asistentă, eliberată din arest, va căuta noi bebeluși să îi ardă?!
Cine are mintea întreagă? Pentru că, pentru mine e clar, JUSTIȚIA română nu. Pentru că dacă are mintea întreagă este profund coruptă.
România este țara statului drept. Acolo unde DNA sau Agenția Națională de Integritate este un doar un instrument politic de presiune asupra adversarilor politici din partidele de opoziție sau din același partid. Și în aceste instituții decizia o au magistrații. Acolo unde Ministrul Finanțelor amenință cu executarea silită ca să stoarcă taxe de protecție. Pentru ca nu plătesc taxe și impozite doar companiile de stat și băieții deștepți.
Eu sunt o persoană răbdătoare, dar mi-a ajuns.
TU?!

16.9.09

15 septembrie 2009

Nimic. Doar o mascarada. Un prim ministrucaruia nu i-a mai ramas nimic, decat sa fie cocos.

Trei legi fara continut, doar ca sa poata spune : "am reformat statul".

Nu au reformat nimic.

Ceea ce e incredibil e cum se face ca nu vede cei 1000 de protestatari din fata Parlamentului si cei 1 milion de acasa.